Suna stingerea...

2009-06-05T15:57:00.004+03:00

Străjerul confuz

Isaia 21:11-12 Proorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: "Străjerule, cât mai este din noapte?" "Străjerule, mai este mult din noapte?" Străjerul răspunde: "Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, şi veniţi iarăşi."
Cine este cel care strigă din Seir? Părerile cercetătorilor sunt împărțite asupra identității locului din care se aude strigătul. Unii sunt de părere că Duma ar fi numele unui descendent al lui Ismael (Geneza 25,14) sau numele unei cetăți din pustiul Arabiei și atunci proorocia s-ar adresa lui Ismael, deci arabilor. Alții spun că Duma ar fi un nume simbolic pentru Edom.
Această părere este susținută de LXX care în loc de Duma spune Edom. Și de asemenea, de faptul că este menționat muntele Seir. Există, însă destul de mulți comentatori care consideră că numele destinatarului profeției este unul simbolic. În această înțelegere, spun ei, Duma este un termen ebraic a cărui semnificație este: adâncul, sau țara morții. Indiferent cui se adresează mesajul acesta, fapt este că el vorbește despre oameni care nu au prea mult de-a face cu Dumnezeu. Că este vorba de Edom, de Ismael sau de un ipotetic tărâm al morții, proorocia privește către oameni care sunt departe de Domnul.
Un strigăt din Seir
Deci, de acolo, din ținutul întunericului și al morții se aude un strigăt. Și cel care strigă este interesat cât mai este din noapte.
Un prim lucru pe care am putea să-l observăm, este că strigătul nu este unul individual. După forma literară a exprimării, ne dăm seama că este vorba, nu de strigătul unui om de acolo, ci de strigătul oamenilor de acolo. În Faptele Apostolilor găsim ceva asemănător: F. A. 16:9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: "Treci în Macedonia, şi ajută-ne!"
Nu era nevoia unui om exprimată aici, ci nevoia unei națiuni întregi așa cum o vedea Domnul. Și Domnul preia această nevoie a lor și o transmite lui Pavel. La fel aici, Domnul privește către Duma - ținutul întunecat al morții și duce la urechile profetului strigătul lor, nevoia lor, dorința lor de a vedea mai repede lumina. Acest strigăt ne vorbește despre oamenii de acolo.
De fapt, ne vorbește despre oamenii care au fost departe de Dumnezeu dea lungul timpului. Și ce este mai important, strigătul care se aude din Seir ne vorbește despre oamenii care sunt departe de Domnul, acum, în zilele noastre, căci strigătul auzit atunci de profet are ecou și peste veacuri. Întrebarea rostită atunci este la fel de actuală și astăzi. Și mulțimi de oameni au nevoie urgentă de un răspuns.
Ei bine, dacă întrebarea vorbește despre nevoia oamenilor care sunt în întuneric, departe de Domnul, răspunsul străjerului ne vorbește despre străjer. Cine este străjerul? Câteva versete mai înainte, profetul vorbește despre asta: Isaia 21:6 Căci aşa mi-a vorbit Domnul: "Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea." Rostul străjerului este să vadă și să dea de veste despre ce a văzut.
Responsabilitatea lui este să stea treaz, să privească atent și să dea de veste, să anunțe. Deci, așa cum întrebarea ne vorbește despre cei care au nevoie de serviciile străjerului, răspunsul ne vorbește despre străjer. Să le privim pe rând.
Cât mai este din noapte?
Ce ne spune întrebarea despre eioamenii din Seir?
i. În primul rând că sunt în întuneric.
Am vizitat odată peștera Comarnic. Undeva aproape de Semenic. Acolo ghidul ne-a pus să stingem toate luminile. Și pentru câteva clipe am experimentat un întuneric total. Panică, îmbrânceli, țipete – totul amplificat datorită întunericului. În câteva secunde am avut deja timp să trăiesc senzația că s-ar putea să nu mai ieșim de acolo...
Oameni în întuneric...Să nu credeți că întunericul spiritual este mai puțin înspăimântător.
ii. Un alt lucru pe care strigătul îl spune despre oamenii din Seir este că nu le place întunericul.
Ne place să ne identificăm în „victime ale societății”. Adică: noi nu putem trăi ca toți ceilalți. Avem un statut special! Noi nu furăm, nu mințim. Noi trebuie să păzim sabatul – de aceea ne integrăm foarte greu în muncă. Nu putem mânca orice! Intri într-un magazin și cu greu găsești câte ceva „kosher”. Fiii luminii nu se descurcă prea bine în întuneric. În timp ce despre ceilalți avem impresia că „în întuneric” sunt la ei acasă. Se descurcă ușor, se simt bine. Îi invidiem uneori pentru că le este așa de ușor și de bine.
Dar strigătul din Seir nu este al unora care se simt bine la întuneric. Nu este al celor pentru care noaptea este prea scurtă. Ci este al celor care ar vrea să treacă mai repede și ultimele ore ale nopții. Este al celor pentru care noaptea înseamnă panică, durere și confuzie. Ei ar vrea să vadă mai repede răsăritul. Și în dorința lor caută un răspuns la cei care ar trebui să știe răspunsul. La străjerii din Israel. Și întreabă: "Străjerule, cât mai este din noapte?" "Străjerule, mai este mult din noapte?" V-ați gândit vreodată că misiunea noastră nu se adresează celor care se simt bine în întuneric?
Datoria noastră se îndreaptă în primul rând către acești oameni: cei care au nevoie de un răspuns! Cei care caută, cei care așteaptă o dovadă cât de mică, despre apropierea dimineții. Desigur că oriunde, în Sodoma, în Babilon, în Seir, sunt oameni pentru care mesajul evangheliei nu va avea nici o relevanță. Despre acești oameni vorbește Pavel: 2 Corinteni 4:3-4 Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Și astfel de oameni, am eu impresia, sunt și în Ierusalim. Și în poporul lui Dumnezeu. Ca să fim corecți. Dar răspunsurile Evangheliei sunt pentru cei care le caută. Şi există oameni care au nevoie de evanghelie. Acesta este mesajul strigătului din Seir: „Aici mai sunt oameni de salvat.” Și strigătul lor se adresează străjerului din Israel. Se adresează omului numit de Domnul ca să stea de veghe și să dea un răspuns.Așa cum spuneam, strigătul vorbește despre cei din Seir, cei care strigă.
Iar răspunsul vorbește despre stăjer...
Un răspuns care vorbește despre străjer
Ce descoperim aici despre străjer? Mesajul lui este unul mai dificil de înțeles. Și asta pentru că a fost mai dificil de tradus. În traducerea noastră pare simplu: Vine dimineața, deși încă mai este noapte. Dar sunt unii traducători, printre care Luther, de exemplu, care au sesizat că mesajul străjerului nu este așa de simplu. El spune, de fapt: Vine dimineața, dar rămâne noapte. Sau dimineața vine odată cu noaptea.
Există desigur o aplicație istorică și împlinirea acesteai profeții pentru Edom: din robia Asiriană, au avut câteva clipe de libertate și au trecut direct la cea Babiloniană, apoi la cea Persană, apoi la cea Greacă...
Câteva sclipiri de zori, după care noaptea se instalează din nou.
Am întâlnit însă, în studiu, și o altă explicație. Și m-aș fi bucurat mult ca această explicație să nu existe. Să nu fie posibilă. Dar este. Din nefericire, este! Isaia 21:12 Străjerul răspunde: "Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, şi veniţi iarăşi." Parcă, citit până la capăt, răspunsul străjerului este confuz. Este răspunsul unui om care nu prea știe ce se întâmplă. Pare mai degrabă o formulă pe care o spune ca să scape dintr-o situație jenantă. Nu spune omului cât este ceasul sau cât mai este din noapte. Îi răspunde cu o expresie care dă pe față confuzie: vine dimineața... dar încă mai este noapte.
Apoi îi spune: „Mai treci pe aici și mai întreabă.” Nu este tulburătoare interpretarea aceasta? De ce? Pentru că ne atinge: străjeri rămași pe turn, care nu mai știu ce consemn au. Și în fața întrebărilor pline de semnificație ale oamenilor interesați de finalul istoriei acestei lumi, nu mai au un mesaj de actualitate. Biblia ne spune: Luca 21:26 oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Și drept răspuns să nu avem altceva decât bâlbâieli despre criză pe care le-am văzut pe la vre-un talk-show. În vreme ce profețiile Bibliei clare zac necitite, nestudiate. Și credința mai mică decât un grăunte de muștar nici nu se mai vede...
Și din Seir se aude: Străjerule, mai este mult din noapte?Murim aici! Avem nevoie de un mesaj de speranță! Ai ceva pentru noi? Veniți mai târziu. Mai întrebați... Străjeri care dorm. Străjeri care nu mai știu că la cârma istoriei este Domnul. Străjeri care nu mai știu că până în zori mai sunt câteva clipe și în curând Isus va reveni. Străjeri fără răspunsuri. De ce? Pentru că sunt străjeri orbi!
1 Ioan 1:1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos. Deci vestim ceea ce am văzut și am auzit.
Dar dacă nu am mai auzit? Dacă în fața descoperirilor Domnului Nostru rămânem indiferenți? Atunci vom da răspunsuri în doi peri, fără substanță. Un glas strigă din Seir. Edom, fratele lui Iacov are nevoie de ajutor. Frații noștri din lume au nevoie de ajutor. Cain întreba: sunt eu păzitorul fratelui meu? Și Domnul spune: „Te-am pus păzitor...” Dacă nu-l păzești ești vinovat, ești criminal. Dacă datorită neglijenței tale oamenii se pierd în întuneric, vei fi vinovat. Un text potrivit pentru încheiere, un apel, este cel pe care îl găsim în Romani 13:10-14 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci, este împlinirea Legii. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele. Este atât un răspuns potrivit pentru cei din Seir, cât și un apel puternic pentru străjeri! Vine dimineața! Deci să ne trezim!

2009-06-03T22:45:00.007+03:00

2 Corinteni 4:7 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.
O comoară...Ce poate fi comparat cu o comoară? Înainte de a vorbi despre comoară vom vorbi despre metaforă.
Ce este metafora? Un poet poate spune concis lucruri pe care altcineva nu le poate exprima decât în multe cuvinte și cu multe explicații. Și între „figurile de stil” (procedee literare care dau putere și savoare exprimării), metafora este unul dintre cele mai puternice.
Textul de mai sus conține două metafore: Comoara – este prima metaforă iar cea de a doua este vase de lut. Să privim puțin mai departe în semnificația acestor metafore! Mesajul lor este unitar, așa că am putea să vorbim despre o singură metaforă și despre semnificația ei. Ce vrea, deci, să ne spună „comoara din vasul de lut”?
I. O metaforă a diferențelor
În această exprimare metaforică deosebit de frumoasă, descoperim, în primul rând, diferența fundamentală între cele de sus și cele de jos. Aici găsim planurile Cerului, iubirea lui Dumnezeu, oferta inegalabilă a harului, care oferă mântuire. Ele sunt simbolizate aici de o comoară. Visul oricărui om care a trăit în lumea aceasta a fost o comoară. O descoperire neașteptată, de o valoare extraordinară, pe lângă care celelalte lucruri să nu mai conteze. Aici descoperim că orice om are acces la o comoară. Oricine, fără vreo reținere de vre-un fel (socială, culturală, rasială,...) are posibilitatea de a găsi o comoară: 2 Corinteni 4:6 Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Cunoașterea de Dumnezeu așa cum a fost descoperit prin Isus Hristos este o comoară.
Ce fel de comoară?
Cea mai prețioasă, pentru că de ea depinde viața veșnică:Ioan 17:3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
Ce fel de comoară?
Un care este în siguranță: Matei 6:19 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
Aceasta este comoara. Și spre deosebire de ea, este prezentată natura firească, omenească: „vase de lut...” Ce poate fi mai diferit de comoară, decât banalul vas de lut. Și ca nu cumva să ne închipuim că ar fi vorba de vre-un vas de porțelan de calitate, cuvântul folosit de apostol ne lămurește pe deplin: Vase de lut! Gr. ostrakinois, în original, recipient scobit (linguri mari) făcute din scoici sau din lut ars. Astfel de unelte erau slabe, fragile, umile, de folosinţă scurtă şi de mică valoare. Nici nu putea găsi un simbol mai potrivit al ființei omenești: slab, fragil, de folosință scurtă și de mică valoare... Ce deosebire: comoara și vasul de lut – cerescul și omenescul... Cele veșnice și cele trecătoare. Dumnezeu și omul!
Comoara din vasul de lut ne vorbește despre diferența uriașă dintre noi și Dumnezeu. O diferență pe care mulți oameni inspirați au remarcat-o: Psalmi 8:4 îmi zic: "Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?
Iar Solomon remarcă exact diferența de natură, de esență, dintr-e om și Dumnezeu: Eccleziastul 6:10 Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.
Vasul de lut... Un vas slab de lut, modelat la început cu atenție de Creator, apoi pierzând, prin căderea în păcat, valoarea lui: creatură a lui Dumnezeu. Ajuns în felul acesta, prin păcat, doar o umbră a ceea ce fusese: ostraka – un ciob.
Și această diferență se extinde de la natură (sau esență) la realizări: Isaia 55:9 "Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
Comoara din vasul de lut: o metaforă a diferenței – o diferență atât de mare că întotdeauna oamenilor le-a fost greu că poate să existe vreo legătură între Dumnezeu și ei. Sau că ar putea exista o cât de mică posibilitate a omului de a cunoaște ceva despre Dumnezeu. Imaginea oamenilor despre ce înseamnă divinitatea ne desoperă o realitate a credințelor în concordanță cu această imagine: zeii există ca să fie venerați, adorați, ascultați și atât. În nici un caz pentru relație, pentru părtășie. Astăzi, după mii de ani, avem o imagine a lui Dumnezeu în creștinism: un Dumnezeu izolat undeva în cerul Lui, de unde așteaptă închinarea noastră. Nu o prezență vie, binevoitoare lângă noi. Atât suntem de diferiți.
Există, totuși, o veste bună (evanghelia)! Și anume, că deși există asemenea diferențe, se poate totuși ca cele două să existe împreună.
II. O metaforă a compatibilității
2 Corinteni 4:7 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut...
Astfel, textul ne vorbește despre compatibilitatea dintre vasul de lut care suntem și comoara inegalabilă a cunoașterii lui Dumnezeu prin Isus Christos. Ele merg împreună. Deși teoretic diferența atât de mare ar trebui să genereze incompatibilitate, aceasta nu există. Apostolul spune: este un fapt! Noi purtăm această comoară. Deși este surprinzător, deși pare imposibil, aceasta este realitatea!
Iar realitatea aceasta devine posibilă numai în contextul slujbei lui Isus: 2 Corinteni 5:18-20 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării. Că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
Avem aici o metaforă, o comparație plină de putere în simbolistica ei, care ne vorbește despre compatibilitate: compatibilitaea între comoară și vasul de lut. Între cer și pământ. Între noi și Dumnezeu. Și lucrul acesta se poate numai prin slujba împăcării prin care Isus ne cheamă la mântuire.
III. O metaforă a apartenenței
Aici, fără a fi rostită, există totuși tensiunea unei întrebări: cine stăpânește? Comoara este a vasului de lut, sau vasul este al comorii? Aici nu este o chestiune filozofică. Este o problemă practică. De răspunsul la această întrebare depinde ce se întâmplă cu mine. Sau dacă este filozofie, da, sunt de acord, este o filozofie de viață. Adică acel principiu primar, acel cod de bază, care călăuzește restul vieții mele. Un exemplu despre ce înseamnă înțelegerea greșită a lucrurilor avem în Faptele Apostolilor: Fapte 8:18 Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani, şi a zis: "Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt." Dar Petru i-a zis: "Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
Ce era greșit în înțelegerea lui? Se pare că era o eroare serioasă, dacă privim la magnitudinea reacției lui Petru. Era chestiunea ridicată în întrebare: cine este stăpânul? Cine pe cine are? El credea, nu este vorba de bani acolo, el credea că poate fi stăpânul Duhului Sfânt și-L poate folosi cum crede el de cuviință. Și după ce-L primește, poate să facă minuni, dacă vrea, poate să mai dea și la alții, tot așa, dacă găsește el că este bine... Ori, cu Duhul Sfânt, lucrurile nu merg așa. Acolo unde intră Duhul Sfânt, El conduce lucrurile. Omul care i-a deschis inima, L-a acceptat pe Dumnezeu ca stăpân, și merge călăuzit de Duhul Sfânt. Nu el face regulile, ci Duhul, care locuiește în el. De fapt, aceste cuvinte sunt o metaforă a adevăratei vieți de credință.
IV. O metaforă a vieții de credință
Acea viață a cărei împlinire o căutăm fiecare, dar atât de puțini sunt cei care declară că au găsit-o, și cine știe câți or fi găsit-o cu adevărat. Vasul de lut nu are nici o valoare. Nici dacă este un porțelan fin. Nici dacă este pictat frumos și lăcuit pe din afară. Valoarea lui este una singură: comoara din el!

Am impresia că ceea ce facem noi, de mii de ani, este să căutăm rețete pentru înobilarea lutului. Dacă lucește mai bine, dacă are forma mai frumoasă, dacă este pictat mai frumos și așezat într-un cadru mai potrivit, avem impresia că are valoare mai mare.
Nu cumva ceea ce facem noi este să pregătim o expoziție de vase de lut? Vase de lut goale. Probabil cu același lucru se ocupau și fariseii, și de aceea Domnul le reproșează acest lucru: Matei 23:25-28 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinlăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
Vase de lut împodobite dar goale, morminte văruite, pahare lustruite pe exterior dar mizerabile la interior... Aceste imagini să vorbească despre noi? Oare noi suntem aici? Poate nu credeți... Vedeți car esunt lucrurile mai importante: cât timp acorzi vasului de lut și cât timp acorzi comorii? Câte resurse consumă vasul de lut și cât sacrifici pentru comoară? Domnul Hristos spune: Matei 6:21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Trupul lui David Livingstone a fost îngropat în Anglia, unde s-a născut. Dar inima lui a fost îngropată în Africa pe care a iubit-o.

Acolo unde este comoara acolo este și inima. Acolo sunt dorințele și visele noastre. Dar din această minunată metaforă înțeleg un singur lucru: Vasul de pământ nu are nici o valoare! Nimic! Zero! Ceea ce contează este prezența comorii. Dacă nu, este doar un „ostraka”... Un ciob de lut ars care nu folosește la nimic. De aceea, fac apel acum la un alt fel de creștinism: Să renunțăm la lustruirea cioburilor. Să renunțăm la orgoliul vasului de lut. Să încetăm a mai arunca resursele noastre pentru a împodobi cumva ceea ce nu are nici o valoare. Pavel spunea: „nimic bun nu locuiește în mine” și „nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup...” Tot ce putem face mai bun este să deschidem inima noastră cunoașterii lui Dumnezeu așa cum este El descoperit de Isus Christos. Și prin Duhul Sfânt să locuiască El acolo, în inimă. Și atunci, bietul vas de lut, fără valoare, fără frumusețe sau strălucire, va deveni cel mai prețios lucru: în el va fi comoara. Comoara pentru care a murit Isus. Dacă se va întâmpla lucrul acesta, vei fi între cei care înțeleg ceea ce trebuie înțeles: cum este Dumnezeu – așa cu a fost El descoperit prin Isus. Atunci vei fi printre puținii din univers care vor ști acel imn pe care îngerii nu pot să îl cânte: „Îngerii pot să mărească prin cântări pe Dumnezeu/ Dar ca despre har să cânte, ei nu pot... ci numai eu!” Atunci vei fi tu însuți, ciobul de lut, comoara pentru care Isus a venit să moară. Aceasta este o viață de credință adevărată. Ești dispus să o trăiești? Ești dispus să renunți la statutul de „ciob de lux” și să primești statul de vas de lut, umil, dar care păstrează în el comoara cunoașterii lui Isus? Desigur că nu voi aștepta eu un răspuns acum. Domnul este cel care așteaptă răspunsul de mult timp. Și sunt convins că-l mai poate aștepta o noapte sau o săptămână, au un an. Dar tu, dacă nu vrei să dai un răspuns acum, ești sigur că mâine sau la anul vei mai fi aici ca să-l dai atunci? Ai în mână o comoară. De ce să tratezi cu indiferență cel mai important lucru pe care îl poți avea? Cea mai mare bogăție a întregului univers? Răspunde astăzi Domnului: Doamne, curățește Tu inima mea, fă-o un locaș pentru comoara neprețuită a cunoașterii Tale! Fă din mine, un biet vas de lut, Templul Tău și locuiește Tu, prin Duhul Sfânt în mine, și aceasta să fie și comoara mea cea mai de preț!

2008-05-13T14:35:00.001+03:00

http://oamenisiperspective.com/video/?p=88
Este link-ul spre o emisiune care a fost difuzata pe Speranta tv. Protagonistii sunt cunoscuti. Moderatorul Marius Stanescu are doi invitati de marca: Edi Constantinescu si (surpriza!) prof. Aurel Ionica.Merita sa o ascultati! Veti vedea o pledoarie pentru o interpretare liberala, postmodernista, as spune! Ca a avut loc o astfel de discutie, nu ma surprinde nici nu ma revolta. Fiecare are dreptul la opinie. Dar emisiunea a fost transmisa pe Speranta TV. Si oamenii care atat au insistat sa aiba respectivul post tv, vor avea surpriza neplacuta de a auzi chiar acolo ca relatarile Bibliei despre creatiune, potop si altele - nu au valoare istorica ele fiind scrise acolo doar cu un sens spiritual!
Este in doua episoade!
Enjoy it!

Avertizare

2008-04-24T22:14:00.004+03:00

Am primit in ultimul timp de mai multe ori urmatorul mesaj:

Avertizare

Am avut vesti saptamana asta de la trei frati ai nostri
din usa, care au fost chemati la munca odata cu toti ceilalti salariati, pentru
a li se pune cipul.
au refuzat si si-au pierdut locul de munca !!!
cati or
mai fi in situatia lor vom afla in curand !
strangeti randurile !!! vegheati
si rugati-va !!
ganditi-va de asemenea ca pana in prezent in vocabulare nu a
existat acest cuvant: cip !
sa nu asteptam ca in Biblia noastra sa apara
acest cuvant in apocalipsa, sau in scrierile spiritului profetic !
pentru
toti cei atenti trebuie sa fie un semnal de alarma, un semn ca libertatea
noastra se apropie de sfarsit !!
urmeaza decretul duminical !!
chiar daca
acest cip nu ne sigileaza pentru cer, ganditi-va ca vom vrea sa fugim sa ne
salvam copii de tortura, sau batranii, sau sotiile, si nu vom putea sa o facem
fiindca am fi gasiti oriunde de urmaritorii nostrii, din pricina ca l-am
primit.
dupa parerea mea, cei cu datorii financiare vor fi cei dintai vizati
!!!
ajutati-va unii pe altii, iesiti din credite, din rate! luati de asemenea
aminte la cele 3 solii ingeresti !!! iubiti-va unii pe altii
!!!!

PACEA SI BUCURIA IN DOMNUL SA VA INSOTEASCA!

Ingrijorat ca un astfel de mesaj imi provoaca o anumita iritare, m-am intrebat: de ce?
Si am incercat sa pun ideile cap la cap, pentru a intelege mai bine propria-mi atitudine fata de o asemenea `avertizare`:
Este normal pentru oameni sa se ingrijoreze cu privire la viitor, dar nu este normal pentru un crestin Adventist de Ziua a Saptea sã se îngrijoreze cã în ziua când va trebui sã dea mãrturie despre credinta si statornicia lui, nu va mai putea sã se ascundã pentru cã "are cip".
Acele zile ale încercãrii vor fi trecute nu prin abilitatea de a ne ascunde cât mai bine, noi sau copii, bãtrânii nostri ci prin hotãrârea neclintitã de a rãmâne neclintiti lângã Dumnezeu.
Bazele credintei pentru încercarea finalã se pun acum. Acum existã oameni care calcã Legea lui Dumnezeu pentru motive nesemnificative. Existã copii dintre copiii nostri care merg la scoalã în sabat, nu pentru ca nu se poate altfel, ci pentru o nota mai buna sau pentru olimpiade.
Credeti cã dacã acum, pentru atat de putin, nu suntem dispusi sã ascultam de Dumnezeu, atunci când miza va fi viata noastrã va fi mai usor?
Si dacã Semnul Fiarei ar fi cipul acela...
Dar in loc sã ne grãbim sã permitem Duhului Sfânt scrierea caracterului lui Isus in inimile noastre, ne vãicãrim, disperati,de fiecare datã când ni se pare cã la orizont ar apãrea norul pierderii libertãtii religioase sau chiar persecutia.
Nu va veni nimic pânã când nu vom fi gata! Si dacã va veni si nu vom fi gata, persecutia este ultimul lucru de care sã ne temem, pentru cã ea va afecta numai pe cei care sunt pregãtiti. De aceea, în treacãt fie spus, ar trebui sã asteptãm cu bucurie decretul duminical. El nu este "un semn ca libertatea noastra se apropie de sfarsit !!" El este semnul cã eliberarea noastrã se apropie- Luca 21:28)
Altminteri, mesajul de mai sus s-ar putea sintetiza în câteva cuvinte cam asa: "Fratilor, nu mai conteaza caracterul, petru încercarea finalã, pregãtiti-vã pielea". De aceea mi se pare nimerit la fix (ca nuca in perete) salutul final: PACEA SI BUCURIA IN DOMNUL SA VA INSOTEASCA !!!!!
Cu o viziune puțin diferitã asupra problemei în discuție, vã doresc și eu același lucru!
Adrian Țucmeanu!

PS: Și aveți grijã cu datoriile! Poate cã totuși are dreptate.

Am fost la Straja!

2008-02-11T21:30:00.000+02:00

Si ce bine a fost...

Am avut onoarea sa-i cunosc

2008-01-24T12:06:00.000+02:00

Era vineri seara și eram la biserica. Mă pregăteam de plecare, dar inainte de a pleca m-a oprit o femeie de vreo 50 de ani. Cu greu imi amintesc ce mi-a spus atunci: zicea că are probleme cu spiritele, ca se lupta cu puteri supranaturale care nu o lasa sa citeasca pe Biblie... Spunea ca problema ei vine din faptul ca a frecventat o biserica unde se desfasurau activitati spiritiste! Nu insist, nu indic, cei avizati vor intelege. Urma chiar sa se boteze acolo dar intre timp a descoperit cartea Tragedia veacurilor si, intelegand mai mult a renuntat la acest plan de atunci a inceput sa vina la Biserica Adventista. Numai ca atunci au inceput problemele cu spiritele...

Am întalnit multi astfel de oameni. Destul de multi cat sa inteleg ca de obicei este vorba de o problema psihica. I-am promis ca ma voi ruga pentru ea si asa am facut, dar, repet, convins ca e un vorba de o afectiune psihica.

Nu am discutat prea mult atunci, dar dupa ce am plecat am ramas cu impresia ca voia sa mai spuna ceva. Si aceasta impresie a revenit din cand in cand.

Dupa un timp, am anuntat data botezului. Printre candidati era si femeia respectiva si unul din cei doi fii ai dumneaei - un baiat de 22 de ani. Mai avea un frate cu un an sau doi mai mare, dar acesta nu dorea sa se boteze atunci. Atunci am mai discutat odata. Am intrebat de spirite si mi-a spus: „Frate, m-au lasat. Ultima data cand au venit, mi-au spus ca daca totusi nu renunt, ma vor lovi cum nici nu ma gandesc. Dar, nu renunt, caci Dumnezeu e Mare!”

Mi-am spus: „Asa trebuie sa fie, vezi ca biata femeie s-a lecuit...”

Tarziu am inteles semnificatia acelor cuvinte. Cu mai putin de doua saptamani inainte de botez, lucram la costructia noii biserici de acolo. Un cablu erodat de la betoniera electrica a produs o tragedie: fiul acelei femei, cel care urma sa se boteze, a murit acolo, sub ochii nostri!

Seara am mers la ei si am vorbit. Printre lacrimi mi-a spus ceea ce eu inca nu intelesesem: „Frate, m-a lovit asa cum a promis!”

Ca un traznet a venit lumina asupra scepticului din mine: Deci, chiar asa a fost!?

Dar cea mai mare revelatie in aceasta intamplare a fost puterea lui Dumnezeu!

Unde?

In sabatul urmator, femeia a coborat in apa botezului. Si alaturi de ea a fost si celalalt fiu, care nu intentiona sa se boteze.

De mult timp nu mai sunt pastor acolo, dar sunt fericit ca am avut onoarea sa-i cunosc, desi nu meritam!

2008-01-21T10:42:00.000+02:00

Mai multi tineri din Bucuresti au lansat pe un forum de discutii de pe internet un proiect prin care doneaza calculatoare copiilor saraci din Romania.» Forumistii strang piese de calculator daruite de oameni din toata tara, le asambleaza, iar sistemele gata montate sunt duse acasa la pusti destepti, dar provenind din familii modeste. » Actiunea, care dureaza de aproape doi ani, se desfasoara exclusiv pe internet. Aproape 70 de copii din Romania si doua scoli de la tara au primit sisteme IT din partea voluntarilor!

Interesantă mi se pare și motivația: „Cred ca un copil care astazi nu are calculator va fi maine un sclav.”

sursa: http://www.romanialibera.ro/a115608/actiunea-calculatoare-pentru-copii-necajiti.html

Poate că se înșeală, nu știu. Dar este un gest superb!

Toată stima!

Căutați...

2008-01-15T18:17:00.000+02:00

Matei 6:33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Toată lumea caută câte ceva. Căutările unora sunt foarte simple: Pâinea zilnică și un loc unde să-și plece capul ar fi de ajuns pentru majoritatea covârșitoare a locuitorilor pământului. Dar nu pentru toți! Există oameni, care depășind cumva pragul minim al subzistenței, caută altceva: sunt cei care aspiră la plăcerea clipei, care caută satisfacția momentului.În fine, oameni realizați material, de cele mai multe ori celebri, care ajung la înțelepciunea târzie a lui Solomon, că totul este deșertăciune și goană după vânt. Și cred ei că ar trebui să orienteze căutările vieții pe cărări mai puțin obișnuite, mai puțin umblate. Pe aici se scriu poveștile despre droguri, despre divorțuri repetate, despre depresii, despre sinucideri. Mulți asemenea oameni, care „au încercat de toate”, de cele mai multe ori înregistrează eșecuri grave, ajungând niște epave trădate de timp și de împrejurări.
Căutări... Oamenii caută! Parcă ar fi un joc în care fiecare acumulează puncte după posibilități. Fiecare adună de parcă ar trebui să fie evaluat pe baza punctelor. Numai că în acest joc ciudat, la sfârșit punctele acumulate nu mai contează. Fiecare le pune jos și trece în rezervă.
Dar ceea ce spune Isus este o provocare chiar pentru cei mai devotați creștini, pentru că în câteva cuvinte deschide implicații extraordinare ale vieții de credință.Totul pornește de la acest „mai întâi”... Foarte mulți oameni care ar căuta Împărăția lui Dumnezeu, dar nu în mod prioritar. Pentru ei, textul ar suna foarte bine așa: „Matei 6:33 Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, ...” Când nu au ceva urgent de făcut, în timpul liber, poate... Dar să nu se amestece lucrurile: viața aceasta are obligațiile ei, are valorile ei, are tot felul de constrângeri de care trebuie să ții cont. De aceea, acest „mai întâi” încurcă foarte mult lucrurile.

Mai întâi este în primul rând o cerință temporală.
Există o impresie prin popor, că religia ar fi pentru pensionari. Atunci când omul nu prea mai are alte preocupări, când este înaintat în vârstă, atunci începe să se gândească la cele de dincolo și religia capătă importanță. Este adevărat că pentru foarte mulți, atunci este momentul întâlnirii și nu este nici o problemă cu asta. Dar vorbesc aici despre oameni care întârzâie calculat momentul în care să ia în serios lucrurile. Oameni care „își trăiesc viața” „rezervând” către încheierea ei un timp în care să privească spre Dumnezeu... Oare este în regulă? Cred că textul are în vedere așezarea priorităților în viață. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu...”
Atunci când ai descoperit pe Hristos, prioritatea principală este asta. Ca la un examen: cu ce începi? Cu nimicurile? Cu cele de 20-30 de sutimi? Problema cea mai importantă cu punctajul cel mai mare.
Rezolvă asta și apoi, dacă mai ai timp, ocupă-te de restul. Oferă-I Lui cel mai bun timp, și vei vedea ce poate El să facă din tine. De cele mai multe ori venim la el cu resturile zilelor noastre rupte și împrăștiate. Și suntem primiți, indiferent cum venim, căci „Isaia 42:3 Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.” Dar te lipsești singur de experiențe extraordinare. Tineri, pentru voi anii încă nu sunt așa de importanți. Încă nici nu ați învățat să-i numărați bine. Și nu aveți încă de unde să știți cât de repede trec. În căutarea voastră grăbită avită de creștere, de împlinire, faceți un experiment: dați-I Lui cei mai buni ani ai voștri! Este alegerea pe care nu o veți regreta niciodată.

„Mai întâi” este și o chestiune de prioritate zilnică.
A alege „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, nu este o problemă pe care să o rezolvi o dată. Ai luat o decizie și gata. Este și asta, dar nu numai atât. Este o decizie care se regăsește în toate aspectele vieții tale, influențând fiecare hotărâre pe care o iei. Și nu întotdeauna este ușor să mergi pe un astfel de drum. Ideea este că omul vrea să-și rezolvele problemele principale ale vieții și apoi să meargă după Isus.Cam așa: „Ce am de făcut astăzi? Păi... asta și asta și... Doamne, scuze azi nu prea am timp. Poate mâine.”
Este un scenariu pe care îl regăsim în viața noastră de cele mai multe ori. Avem o mulțime de alte priorități. Și Biblia zace necercetată la locul ei. Și rugăciune lipsă. Împărăția lui Dumnezeu este în așteptare pe locul... 459. Și totdeauna avem impresia că se vor rezolva odată toate problemele astea și vom putea să ne apucăm și noi de studiu de rugăciune și de lucrare. Amarnică înșelăciune: niciodată nu vom avea timp până nu vom pune lucrurile în ordine: Matei 6:33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui... Începeți ziua cu Dumnezeu. Și nu amânați pentru nu știu când. Este un timp excelent pentru Întâlnirea cu El: la început, mai întâi.

„Mai întâi” – comandament suprem
În vechiul Testament găsim o relatare care ilustrează foarte bine ceea ce spun acum: că expresia „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” trebuie să fie un comandament suprem al vieții. Un scop ce însumează celelalte obiective. Un scop în viață – restul sunt obiective, care duc spre împlinirea scopului respectiv.
1 Regi 17:10-13 Ilie s-a sculat, şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o, şi a zis: "Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau." Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou, şi a zis: "Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta." Şi ea a răspuns: "Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri." Ilie i-a zis: "Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.
Aici lucrurile devin dramatice. Nu mai vorbim de mofturi, sau de distracție, sau de nu știu ce nimicuri. Aici este vorba de viață și de moarte. O femeie mai are un pumn de făină și un pic de ulei. Și vrea să facă o pâine pentru ea și copilul ei. Pentru că nu vede altă soluție, spune: vom mânca apoi vom muri... Greu de înțeles cum au putut trece unii oameni pe aici. Și mai greu de înțeles este cum de a trimis Dumnezeu un om, pe Ilie, să spună acelei femei: „pregăteşte-mi întâi mie...”! Dar cel mai greu de înțeles lucru este cum de a reușit femeia aceea să facă ceea ce-i ceruse proorocul Domnului. Astăzi, citind povestirea, înțelegem că asta a fost salvarea ei. Că dacă nu ar fi făcut așa ar fi murit după cum a zis. Dar atunci, cât de grea o fi fost o asemenea decizie?
„...pregăteşte-mi întâi mie” sau „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui”

Oamenii caută. Viața însăși este un timp de căutări. Ferice de cei care găsesc ceea ce caută. Dar, există un factor de echilibru al vieții. Psihologic, este știut că un om care nu are un scop nu este fericit. Nu are ce aștepta, nu are pentru ce să lupte. Și indiferent cine ar fi și ce posesiuni ar avea în lume, nu este fericit... Va ajunge într-o zi pe o pantă a decadenței, cu droguri, cu alcool, cu depresii.... Dar pentru cei care hotărăsc să pună mai întâi Împărăția lui, aceasta le oferă un scop, o motivație și mai mult decât atât, mult mai mult: Matei 6:33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Care lucruri? Cele pe care oamenii le caută și nu le găsesc niciodată! Ajunge atâta grijă, atâta necaz... Scăpați din acest cerc vicios. Și calea de a scăpa este una singură: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu.

2008-01-15T14:10:00.000+02:00

Sweet By and By

Era o zi de sabat, după amiază în 1915, la locuința Ellenei White din Elmshaven, California de nord.Cu câteva săptămâni înainte, pe 13 Februarie, doamna White își fracturase șoldul. De atunci înainte a fost nevoită să-și petreacă timpul în pat sau în scaunul cu rotile. Se apropia de a 87-a aniversare. Pentru mai mult de 70 de ani adusese mesajele lui Dumnezeu de speranță și încurajare, sau, după caz, de mustrare și corectare.
În acest sabat, nu cu mult înainte de moartea ei, Ellen White asculta în liniște cum familia ei și câțiva prieteni cântau lângă pat. Cineva a început să cânte: „Există o țară mai luminoasă decât ziua” (melodia în română: „ Ne așteaptă-un cămin strălucit...”). În timp ce ceilalți au început și ei să cânte, au observat că doamna White încerca și ea să li se alăture. În starea ei de slăbiciune, cu vocea tremurândă, o au zeau cântând încet, aproape în șoaptă: „Vom cânta, pe acel țărm minunat, cântările melodioase ale binecuvântaților, și sufletul nostru nu va mai vedea durerea, nu va mai fi nici un suspin ci doar binecuvântarea odihnei...”
Cei prezenți, au avut impresia că, prin anticipare, Ellen White, deja cânta cu corul îngerilor. Câteva zile mai târziu, i-a adresat fiului ei, W. White, ultimele cuvinte: „Știu în cine am crezut.”
Adesea, doamna White oferea exemplare din cărțile eiprietenilor și celor care nu le puteau cumpăra. Uneori, pe prima pagină scria următorul mesaj personal:
Suntem la hotarele patriei. Încă puțin și lupta se va sfârși. Vom putea noi, care stăm în vâltoarea conflictului, să păstrăm totdeauna o viziune a lucrurilor nevăzute – când întraga lume va fi scăldată în lumina cerului, când anii vor trece în bucurie, când stelele dimineții vor cânta împreună și fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu și Isus Hristos vor proclama: `Nu va mai fi păcat, nici moarte` . `Uitând ce este în urma noastră, şi aruncându-ne spre ce este înainte, să alergăm împreună spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

Sună stingerea...

2008-01-10T21:59:00.000+02:00

În liniștea serii, peste mulțimea de soldați osteniți, se auzi sunetul stingher al unei trompete! Trompetistul nu era un artist: sunetul era strident, aspru... Dar nimeni nu protesta. Semnificația cântecului depășea hotarele muzicii, indiferent de criteriile ascultătorilor. Era mai mult decât o melodie, mai mult chiardecât un șlagăr: era „stingerea”!

Anunța că greul zilei s-a dus și că este vremea odihnei. Anunța că te poți opri și pentru câteva clipe, înainte de a adormi, te poți gândi la acele lucruri frumoase care dau sens vieții: la cei dragi, la viitor.

Suna „stingerea”! Frustrările zilei nu te mai puteau ajunge, grijile zburau și era timpul să rămâi, în sfârșit, singur - cu tine însuți. Să tai cu satisfacție încă o zi din AMR (au mai ramas - zile de armata) și să le numeri cu dor pe cele rămase.

Suna stingerea... dar cât de diferit era trăită această clipă de cei care nu-și terminaseră treaba! De cei care nu terminaseră de scris o scrisoare iubitei sau părinților. De cei care nu aveau echipamentul pregătit pentru a doua zi. Cât și-ar mai fi dorit aceștia un minut de lumină, dar...

Suna stingerea anunțând că s-a sfârșit.

Într-o bună zi, asupra lumii întregi o trâmbiță puternică va suna stingerea și va fi semnul că frustrările și grija și necazul s-au sfârșit. Dar mulți vor fi cei care vor mai avea nevoie de încă un minut...