Sună stingerea...

În liniștea serii, peste mulțimea de soldați osteniți, se auzi sunetul stingher al unei trompete! Trompetistul nu era un artist: sunetul era strident, aspru... Dar nimeni nu protesta. Semnificația cântecului depășea hotarele muzicii, indiferent de criteriile ascultătorilor. Era mai mult decât o melodie, mai mult chiardecât un șlagăr: era „stingerea”!

Anunța că greul zilei s-a dus și că este vremea odihnei. Anunța că te poți opri și pentru câteva clipe, înainte de a adormi, te poți gândi la acele lucruri frumoase care dau sens vieții: la cei dragi, la viitor.

Suna „stingerea”! Frustrările zilei nu te mai puteau ajunge, grijile zburau și era timpul să rămâi, în sfârșit, singur - cu tine însuți. Să tai cu satisfacție încă o zi din AMR (au mai ramas - zile de armata) și să le numeri cu dor pe cele rămase.

Suna stingerea... dar cât de diferit era trăită această clipă de cei care nu-și terminaseră treaba! De cei care nu terminaseră de scris o scrisoare iubitei sau părinților. De cei care nu aveau echipamentul pregătit pentru a doua zi. Cât și-ar mai fi dorit aceștia un minut de lumină, dar...

Suna stingerea anunțând că s-a sfârșit.

Într-o bună zi, asupra lumii întregi o trâmbiță puternică va suna stingerea și va fi semnul că frustrările și grija și necazul s-au sfârșit. Dar mulți vor fi cei care vor mai avea nevoie de încă un minut...